În prag de Crăciun, casa miroase a brad, a sarmale şi a ... cozonac cu nucă. Nu ştiţi să faceţi cozonac? Nicio problemă, unul din renii moşului vă va ajuta să aduceţi totuşi mirosul de cozonac în casă, chiar dacă sub altă formă. Nu-i aşa Dancer?
Ingrediente:
Pentru blat: 150 grame ciocolată cu lapte, 125 gr unt, 150 gr zahăr, 2 ouă, 100 grame făină, ½ linguriţă praf copt, esenţă de rom, 150 grame nuci tocate, un pumn de stafide aurii
Pentru sos: 150 grame ciocolată amăruie, 300 ml frişcă naturală (Zuzu, LaDorna, Prodlacta)
Pentru ornat: îngheţată (de ciocolată, de vanilie, de nuci, de mentă etc) şi, opțional, trufe.
Mod de preparare:
Pentru blat: Se topeşte ciocolata în bain marine. Se bate untul cu zahărul, se înglobează ouăle şi ciocolata topită, esenţa de rom, făina amestecată cu praful de copt, nucile tocate şi stafidele înmuiate în cogniac. Se aşează aluatul într- o tavă tapetată cu hârtie de copt unsă, se nivelează şi se coace aproximativ 30 minute, la foc potrivit, în cuptorul încins în prealabil. Se scoate şi se lasă să se răcească.
Pentru sos: Se dă în fiert frişca, se ia de pe foc şi se lasă să se topească
înăuntru ciocolata mărunţită.
Mod de servire:
Din blat se taie forme rotunde (cu un pahar), cam de 5-6 cm în diametru. Fiecare bucată de blat se aşează pe câte o farfurie, iar deasupra se pune, pe fiecare, câte o bilă de îngheţată şi se stropeşte cu sos de ciocolată. Se aşează deasupra câte o trufă.
Tips.
Dacă aveţi în casă cozonac, şi vreţi să vă impresionaţi musafirii, tăiaţi rondelele-blat din felii de cozonac, iar apoi urmaţi indicaţiile de mai sus.
No comments:
Post a Comment