Monday, August 4, 2014

Peşte în fulgi de porumb cu sos dulce acrişor

De felul meu, nu sunt un mare mâncător de peşte. Însă, din când în când, acesta trebuie să facă parte din alimentaţia mea, mai ales că fiica şi soţia mea sunt „devoratoare“ de peşte. Tocmai de aceea, am încercat să găsesc cele mai gustoase variante de preparare a peştelui, iar cea în fulgi e chiar delicioasă.



Astfel, aveţi nevoie de nişte bucăţi generoase de fileuri de peşte (cod, păstrăv sau merluciu), 2 ouă, vreo 200 grame de fulgi de porumb (calculaţi cam un pumn de fulgi per bucată de peşte) şi un mix de condimente (sare, piper, cimbru, busuioc, măghiran, mentă, rozmarin). Zdrobiţi fulgii în mojar sau în blender şi amestecaţi apoi bine cu mixul de condimente. Spălaţi peşte, uscaţi-l în prosoape de hârtie, iar apoi treceţi-l prin oul bătut şi după aceea prin fulgi. Aşezaţi bucăţile într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi daţi la cuptorul încins, la foc potrivit, pentru circa 6-8 minute. Scoateţi tava, întoarceţi bucăţile de peşte şi mai daţi la cuptor, la foc mai iute, pentru alte 5-6 minute. 



Pentru sosul dulce-dulce acrişor, aveţi nevoie de 100 ml suc de roşii, 100 ml suc de ananas, 3 linguriţe suc de rodii, 2 linguriţe zahăr brun, 1 lingură amidon de porumb, oţet, sare şi piper alb după gust. Puneţi la fiert sucul de roşii, cel de ananas şi zahărul. Amestecaţi bine sucul de rodii cu amidonul şi turnaţi-l peste amestecul de mai sus când acesta începe să fiarbă. Lăsaţi la fiert, la foc mic, până se îngroaşă un pic. Daţi deoparte, lăaţi să se răcorească, apoi asezonaţi cu oţet, sare şi piper după gust.
Peştele se serveşte cald spre fierbinte, cu un sos dulce acrişor lângă şi garnitură de cartofi natur.

No comments:

Post a Comment