Ingrediente:
Blat: 6 ouă, 6 linguri apă, 6 linguri ulei, o
cană de zahăr, o cană și jumatate de făină, un praf de copt, 2 linguri de cacao
neagră
Cremă: 500 ml frișcă lichidă, 80 ml vișinată
(sau lichior de cireșe), 10 g gelatină, 1 borcan dulceață de vișine, câteva
vișine din vișinată.
Mod de preparare:
Blat: Se separă ouăle. Albușurile se bat
spumă, se adaugă zahărul și se bat din nou. Se adaugă cele 6 linguri de apă și
se amestecă. Gălbenușurile se freacă cu uleiul și se înglobează în albușurile
bătute spumă, apoi făina, cacaua și praful de copt, și se omogenizează. Se
toarnă într-o formă tapetată cu hârtie și se dă la copt în cuptorul încins, la
foc potrivit, până se rumenește ușor deasupra (testul scobitorii trebuie
trecut!) Se lasă să se răcească și se taie în două.
Crema: Se pune gelatina la înmuiat, pentru 10
minute, cu 3-4 linguri de apă, după care se topește câteva secunde pe foc. Se
adaugă vișinata și se lasă la răcit câteva minute, până se bat 350 ml de
frișcă, în care se înglobează.
Asamblare: Primul
blat se însiropează cu un sirop realizat din 50 ml vișinată și 3-4 linguri
zeamă de la dulceața de vișine. Jumătate din borcanul de dulceață se
blenduiește împreună cu vișinele din vișinată, iar sosul obținut se întinde
peste blat. Deasupra se pune crema de frișcă, apoi al doilea blat. Se acoperă
prăjitura cu restul de frișcă bătută și se decorează cu vișine din dulceață și
cu fulgi de ciocolată.
No comments:
Post a Comment