Sunday, February 8, 2015

Totul sau aproape totul despre condimente și ierburi aromatice (IV)

Dafinul

Dafinul poate fi găsit și în stare proaspătă, însă cel mai frecvent sunt vândute uscate. Frunze de dafin proaspete au o aromă mult mai ușoară decât a celor uscate. Ca aromă, dafinul este similar cu oregano, dar mai iute.
Frunzele de dafin sunt utilizate cel mai frecvent în supe, tocănițe, și pentru a aroma carnea pe timpul fierberii. Frunze de dafin sunt un ingredient esențial în bucătăria cubaneză și franceză, dar și în mâncărurile pe bază de fasole uscată, zacuști sau murături în oțet. Doar amintiți-vă să scoateți foaia de dafin, atunci când serviți. Au un gust groaznic, foarte amar!

„Fines Herbs“

„Fines Herbs“ este un amestec clasic de plante aromatice folosit în bucătăria franceză, conceput pentru a spori aroma naturală a alimentelor, mai degrabă decât să fie o aromă în sine. Amestecul conține pătrunjel, hasmațuchi, arpagic și tarhon și este foarte potrivit pentru aromatizarea supelor, peștelui, preparatelor din legume, omlete și felurilor de mâncare pe bază de brânză. O linguriță este suficientă pentru o masă de 4 persoane.

„Five Spice Mix“

„Five Spice Mix“ este un amestec clasic de condimente clasic din bucătăria chinezească, care conține pudră de anason stelar, semințe de fenicul, scorțișoară, cuișoare și piper negru. Amestec puternic, echilibrat şi aromat,  de dulce, sărat, acru şi iute, „Five Spice Mix“ se foloseşte la aromarea cărnurilor şi legumelor, excelent pentru marinate sau mâncăruri înăbuşite. O linguriță adăugată fripturii de pui sau vită va da mâncării o bogată aromă de anason, asociată cu bucătăria chinezească.

„Garam Masala“

„Garam masala“ reprezintă esenţa bucătăriei indiene, principala caracteristică a acestui amestec de condimente reprezentând-o prăjirea condimentelor înainte de a fi zdrobite în mojar. Ca urmare a tratamentului termic, uleiurile esenţiale din condimente îşi accentuează aromele. Amestecul „Garam masala“ se regăseşte într-o varietate foarte mare de compoziţii şi nuanţe, în funcție de regiunea din India din care provine. „Garam masala“ conține, în principal, următoarele ingrediente: cuișoare, chimen, coriandru, dafin, cardamom, scorțișoară, piper și nucșoară. În plus, variantele picante conțin fulgi de ardei iute și boabe de muștar, iar cele aromate ghimbir și iasomie. „Garam masala“ se foloseşte la aromarea curry-urilor, mâncărurilor pe bază de carne, legume, orez, linte, etc.

Ghimbirul

Ghimbirul poate fi găsit în stare proaspătă, sub formă de de rădăcină, sau măcinat și uscat. Ghimbirul este iute, dulce și cu o ușoară aromă de lămâie. Proaspăt, interiorul ghimbirului este foarte fibros. Iar ca cele mai multe ierburi și condimente dulci, acesta poate fi folosit atât la preparatele dulci, cât și la cele sărate.
Ghimbirul proaspăt este perfect în amestecurile prăjite, în marinate, ras în aluaturile dulci, în brioșe, curry, etc. Ghimbirul pudră funcționează bine în pudra de curry și alte amestecuri de condimente, și, în general, de coacere.

 „Herbes de Provence“

Este un alt amestec clasic de ierburi aromatice din bucătăria franceză, cu o aromă puțin mai puternică decât „Fines Herbs“. „Herbes de Provence“ conține cimbru, măghiran, rozmarin, cimbrișor, oregano și, pentru piața americană, frunze de lavandă (nu și în varianta originală, franțuzească!), și se folosește în special pentru aromatizarea supelor și a mâncărurilor pe bază de carne tocată.

Ienibaharul

Ienibahar este disponibil întreg (arată cam ca o boabă de piper mare) sau măcinat. De regulă, în supermarketuri se găsește mai degrabă măcinat. Similar la aromă cu nucșoara, cuișoarele și scorțișoara, acesta poate fi folosit atât la prepararea alimentelor sărate, cât și a celor dulci.
Ienibaharul merge perfect cu carnea de vită, este un plus bun pentru mixurile de curry, și se potrivește foarte bine la prăjiturile sau sosurile cu mere. Pentru că poate fi foarte puternic, cel mai bine este să puneți pentru început o cantitate mai mică, pentru a se potrivi gusturilor dumneavoastră.

Friday, February 6, 2015

Porc cu crustă aromată de fistic

Pentru că ne place carnea de porc, dar o mâncăm destul de rar, atunci când o facem ne place să fie ceva deosebit. Așa că am încercat o rețetă nouă și am îmbrăcat carnea într-o fabuloasă curstă de fistic, aromată atât cât trebuie: nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Pentru 4 persoane aveți nevoie de 800-1000 grame pulpă de porc, 2 linguri pesmet (sau 3 linguri de fulgi de porumb mărunțiți), 2 linguri de verdeață tocată (mărar și pătrunjel), 2 gălbenușuri, 80 grame de fistic mărunțit cât mai fin, 2 lingurițe de amestec de condimente (părți egale de măghiran, cimbru, chimen, busuioc, piper, boia dulce, busuioc, scorțișoară), 3 linguri de unt, sare și piper după gust.

Carnea se spălă și se usucă cu un prosop de hârtie și se prăjește întreagă în unt, pe toate părțile. 


Apoi se înăbușă la cuptor 60 de minute, acoperită cu folie de aluminiu. 

Între timp amestecați pesmetul (sau fulgii de porumb), verdeața, gălbenușurile, fisticul și condimentele. 

Cu acest amestec ungeți friptura după cele 60 de minute de înăbușit și mai dați la copt, fără folie, pentru alte 30 de minute.

Monday, February 2, 2015

Pateuri cu brânză sărată și mărar

Pateurile cu brânză sărată sunt o delicatesă pe care cei mai mulți dintre noi, din comoditate sau din teamă, preferăm să o cumpărăm de la cofetărie/patiserie mai degrabă decât să o preparăm acasă. În realitate, însă, pateurile sunt foarte ușor de făcut și, în plus, nici nu sunt foarte scumpe.

Pentru 12 bucăți, aveți nevoie de un pachet de aluat foietaj, 2 ouă, 250 grame brânză de vaci, 100 grame brânză de oaie, 1/2 legătură mărar, sare, chimen (sau susan, mac etc). 
Lăsați aluatul să se dezghețe la temperatura camerei, întindeți-l și tăiați 12 dreptunghiuri.



Amestecați brânzele, 1 ou și mărarul, apoi adăugați sare dacă mai este nevoie.

Puneți câte o lingură din acest amestec pe fiecare dreptunghi de aluat. Oul rămas îl bateți ușor și ungeți cu el marginile aluatului. Împăturiți și presați bine marginile cu degetele sau cu o furculiță.

Puneți pateurile în tava tapetată cu hârtie de copt, ungeți-le cu ou bătut și presărați deasupra chimen (sau susan sau mac, după preferințe). Dați la cuptorul încins bine în prealabil, pentru circa 10 minute, până prind o crustă aurie.