Clătitele sunt unul dintre cele mai ușoare și mai la modă deserturi. Iar nouă ne plac la nebunie. Însă pentru că umplute doar cu gem s-au cam banalizat, am trecut un pic la un alt nivel, jucându-ne cu aromele și umpluturile. Iar pentru azi am decis să vă prezentăm o rețetă care îmbină ciocolata, ananasul, portocalele și caramelul.
Pentru 6 bucăți, aveți nevoie de 2 ouă, 1 lingură unt topit, 125 g făină, 300 ml lapte, coaja și zeama de la 1 portocală.
Ouăle se bat bine, se adaugă laptele, untul topit, 1/3 din cantitatea de coajă de portocală și făina. Se omogenizează bine și se coc 6 clătite subțiri.
Separat, sucul de portocală, restul de coajă și 1-2 linguri de zahăr (în funcție de cât de dulci sunt portocalele) se pun la fiert 3-4 minute, până se îngroașă compoziția. Jumătate din sucul obținut se toarnă peste cele 6 clătite, într-o tigaie, și se dă totul la cuptor, la foc potrivit, pentru 5 minute.
Clătitele, calde, se umplu cu cremă de ciocolată, se împăturesc în 4 și se așează cîte 2 pe farfurie. Pe fiecare clătită se așează câte o felie de ananas caramelizat, două linguri de sos de portocale și se stropește totul cu sosul de caramel sărat.
No comments:
Post a Comment